ECONOMIE SOCIALĂ SAU DOAR ECONOMIE DE PIAŢĂ?

GELU DUMINICĂ

CRISTINA MOCANU

Aşa cum reiese şi din definiţia dată mai sus, economia socială are o componentă care se supune şi pieţei/sectorului de afaceri, dar are şi o componentă nonprofit (CEP-CMAF, 2002). Între aceste două componente există asemănări, dar şi diferenţe specifice. Ambele aparţin sectorului privat, iar participarea la aceste structuri este voluntară. Lucrează cu resurse monetare sau nonmonetare dar nonprofit. Sunt structuri constituite pe reguli democratice, deciziile se iau pe baza voturilor membrilor, voturile fiind egale între ele şi nu proporţionale cu capitalul subscris sau taxele plătite. Componenta de afaceri a economiei sociale poate include de la cooperative şi societăţi mutuale la firme şi instituţii nonprofit care deservesc firmele de economie socială (Cace şi alţii, 2013). Statutul legal poate fi foarte divers, dar pentru a se circumscrie economiei sociale acestea trebuie să îndeplinească anumite condiţii. Pentru că aceste firme/întreprinderi de economie socială sunt înfiinţate cel puţin conceptual pentru a identifica soluţii inovative de răspuns la nevoile membrilor săi, putem presupune că membrii firmei/întreprinderii sunt şi principalii beneficiari ai produselor sau serviciilor furnizate de respectiva firmă/întreprindere. Aceasta nu este însă o regulă care să se aplice mot-a-mot. Spre exemplu, dacă scopul firmei/ întreprinderii de economie socială este de a creşte nivelul de formare profesională şi de a întări expertiza profesională a membrilor săi, atunci comercializarea produselor şi serviciilor furnizate de firma respectivă reprezintă modalitatea de asigurare a sustenabilităţii şi viabilităţii firmei, astfel încât aceasta să poate contribui la îmbunătăţirea gradului de ocupare a membrilor comunităţii deservite, dar şi a durabilităţii locurilor de muncă pe care aceştia le ocupă. Prin dezvoltarea firmei, prin dezvoltarea reţelelor de distribuţie a bunurilor şi serviciilor, membrii firmei/ întreprinderii sociale îşi pot perfecţiona cunoştinţele şi competenţele practice, pot obţine certificate de calificare, spre exemplu, în urma unui program de ucenicie, pot dobândi o minimă experienţă în muncă care ulterior să susţină demersurile de identificare a unui alt loc de muncă etc. Sau, la fel de bine, membrii firmei/întreprinderii pot continua să lucreze pe termen nelimitat în acea firmă/întreprindere, ocuparea pe termen nedeterminat conducând nu numai la surse regulate şi predictibile de venit, dar şi la o acoperire adecvată în sistemele de protecţie socială (pensii, sănătate etc.).

Însă chiar şi în acest ultim caz se poate stabili o relaţie între activitatea economică prestată şi interesul membrilor respectivei firme/întreprinderi. Dacă însă atât structura ocupării în respectiva firmă/întreprindere se schimbă permanent, iar bunurile şi serviciile nu sunt într-o oarecare măsură direcţionate către membrii firmei/întreprinderii, sau in extenso, către membrii comunităţii unde funcţionează respectiva firmă/ întreprindere, mai putem vorbi de o firmă/întreprindere de economie socială? Dacă nu poate fi stabilită nicio relaţie de reciprocitate şi continuitate între membrii, beneficiari, voluntari, piaţă de desfacere, mai putem vorbi de economie socială sau doar de economie de piaţă? O altă caracteristică foarte importantă a componentei de afaceri a sectorului de economie socială în spaţiul european îl reprezintă faptul că actorii subsumaţi acestei componente îşi desfac serviciile şi bunurile produse în aceeaşi economie de piaţă în care şi le desfac toţi agenţii economici (Monzon Campos şi Chavez Avila, 2012). Această caracteristică diferenţiază acest sector al economiei sociale de sectorul întreprinderilor protejate, unde modul de desfacere al bunurilor şi serviciilor produse de respectivele unităţi protejate este reglementat. Tot această caracteristică impune necesitatea dezvoltării unor politici de sprijin a sectorului economiei sociale pentru ca produsele şi serviciile furnizate de acesta să poată fi competitive. O altă regulă care diferenţiază sectorul economiei sociale de economia de piaţă se referă la modul în care veniturile excedentare sunt utilizate de membrii firmei/întreprinderii. Sunt multe întreprinderi de economie socială care decid să nu distribuie niciodată aceste venituri excedentare către membrii lor, dar chiar şi dacă o fac, atunci regulile de distribuţie nu ţin cont de capitalul subscris sau de taxele plătite. Dacă în rândul agenţilor economici dividendele se distribuie în acord cu acţiunile/părţile pe care le are fiecare, în rândul unităţilor de economie socială o astfel de corelaţie nu poate fi realizată. În extenso însă se poate considera că orice agent economic pentru care scopul/ misiunea sunt de a produce un impact social şi doar secundar pentru a genera profit şi beneficii pentru membrii săi poate fi considerată întreprindere de economie socială (Comisia Europeană, 2011). Urmărirea scopului social nu exclude bineînţeles obiectivele de extindere a afacerii şi de acoperire cât mai mare a nevoilor membrilor săi şi implicit de generare de venituri cât mai mari. Modul în care acestea se realizează în mod real şi cum se răspunde obiectivelor legate de susţinerea unei schimbări sociale pozitive fac de multe ori diferenţa între un agent economici din economia de piaţă şi o firmă/întreprindere de economie socială.

Adresele de contact ale autorilor: Gelu Duminică, Agenţia de Dezvoltare Comunitară Împreună, str. Slobozia, nr. 31, sector 4, Bucureşti, e-mail: gelu.duminica@agentiaimpreuna.ro; Cristina Mocanu, Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale, Str. Povernei, nr. 6−8, sector 1, Bucureşti, e-mail: cristinamocanu@yahoo.com.